Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Claudia Bănceanu creează accesorii pentru femeile nonconformiste

Publicat in Adevarul, joi 16 septembrie 2010 ·

Creează pălării, mărgele, măşti şi alte accesorii pentru femeile care mizează pe unicitate atunci când ies pe stradă. În plus, este responsabilă cu creaţia la nunţi.

Claudia a intrat în jocul creaţiei din copilărie şi a rămas profund îndrăgostită de acest domeniu. Deşi a urmat, ulterior, o facultate cu profil real, tânăra a continuat să creeze, dominată de idei de haine şi accesorii inedite.

Toate creaţiile Claudiei sunt marcate de personalitatea sa extrovertită şi de ideea de a fi unică. „Am început să creez de la o vârstă fragedă, iniţial pentru păpuşi, iar apoi pentru mine. Din păcate, însă, nu am avut susţinerea părinţilor, ei fiind mai conservatori şi mult mai practici. De altfel, ei au încercat să mă îndepărteze de pasiunile mele, susţinând că în domeniul artei nu aş avea nici un viitor. În timp, m-am concentrat mai mult asupra şcolii şi a studiului şi a unor rezultate palpabile", povesteşte Claudia.

Tânăra a urmat Facultatea de Ştiinţe Economice, dar acest lucru nu a împiedicat-o să-şi urmeze visul. Este creatoare de accesorii originale pentru femeile îndrăzneţe, şi, mai mult, este pasionată de make-up şi hairstyle. „Femeia care poartă creaţiile mele este iubitoare de nou, nonconformistă, sigură pe sine şi nu o interesează ce zic cei din jur, tocmai în ideea de a fi unică", spune Claudia.

Cochetează şi cu moda

Tânăra a creat costumaţii ieşite din comun, pe care le-a închiriat la diferite evenimente. Un exemplu în acest sens sunt aripile de înger, pe care le-a folosit personal la sedinţele foto la care a participat.

Claudia creează pălării, măşti, mărgele şi alte accesorii nelipsite din garderoba unei femei. „Până în prezent, am creat haine doar pentru mine şi prietenele mele. Printre creaţiile mele se mai numără şi căsuţele de dar pentru nuntă, pentru care am avut comenzi", declară Claudia.

Toate lucrurile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre zvonul potrivit căruia UE ar interzicere centralele de apartament. „Este fake news”

Adevarul acum 17 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a precizat sâmbătă, 19 iulie, că informațiile potrivit cărora Uniunea Europeană ar urma să interzică centralele de apartament sunt „fake news”.

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 48 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 57 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°