La o plimbare prin centrul vechi al Capitalei ies la iveală mai multe prăvălii pe ale căror geamuri scrie cu litere şterse ''ceasornicărie''. Majoritatea însă fie nu mai au destinaţia iniţială, fie stau mai mult închise.

Cu toate acestea, ceasornicăria din piaţa Amzei se împotriveşte tendinţelor moderne şi continuă să împartă spaţiul de câţiva metri pătraţi cu o bijuterie. Ceasornicarul de acolo lucrează de aproape 25 de ani şi, după cum istoriseşte, a avut parte şi de vremuri bune şi a fost încercat şi de perioade mai grele.

''Înainte era cunoscută piaţa Amzei şi aveam vad; venea multă lume şi la ceasornicărie. Dar de când s-a desfiinţat piaţa, am cam rămas cu ochii în soare mai toţi meseriaşii. Erau aici şi cizmari şi croitori. Au închis toţi'', povesteşte el.

Vârful piramidei abia la linia de plutire

Deşi amplasamentul într-o zonă centrală i-ar fi asigurat un venit substanţial, chiria şi feluritele impozite nu-i permit ceasornicarului să tragă linie satisfăcut la sfârşit de lună.

''Noi, ceasornicarii ne considerăm vârful piramidei între meseriaşi, dar mi-e şi ruşine să vă spun cu cât rămân în mână pe lună'', spune timid bărbatul, după care adaugă pe un ton confidenţial: ''în jur de 15 milioane. Asta e. Mai rezistăm. Nu ştiu cât, însă, pentru că e greu''.

Astăzi, cererile cele mai des întâlnite la o ceasornicărie sunt înlocuirile de baterii, care costă între 10 şi 50 de lei, în funcţie de ceas, iar pentru o reparaţie mai complicată uneori e nevoie şi de o săptămână de lucru, în ciuda nemulţumirii clienţilor care îl vor de pe o zi pe alta.

Criza scoate valorile de la naftalină

Ca mulţi alţi meseriaşi, regretă şi el vremurile comunismului, nu atât din perspectiva veniturilor ci a preferinţelor românilor pentru ceasuri.

''La vremea aia cam 80% din ceasurile de pe piaţă