Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi încep protestele bugetarilor. Se strâng zeci de mii de semnături pentru a paraliza Brăila

Publicat in Adevarul, luni 20 septembrie 2010 ·

Sindicaliştii din Finanţele publice, din administraţia locală, din Poliţie, de la Garda de Mediu şi de la Muncă şi Protecţie Socială pregătesc iar declanşarea grevei generale.

"Săptămâna viitoare va avea loc şedinţa comitetului director al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX şi se va lua în discuţie această problemă", ne-a declarat Ionuţ Bardaş, liderul sindicatului funcţionarilor publici şi personalului contractual din Primăria Brăila, din direcţiile şi serviciile subordonate Consiliului Local Municipal, afiliat la SED LEX.

Acesta a explicat că deocamdată membrii sindicatului nu sunt în conflict de muncă dar urmează să se iniţieze procedurile necesare, pentru o dată ce va fi stabilită probabil în şedinţa de săptămâna viitoare.

Grevă şi la Primărie

Comitetul director al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX a hotărât pe 15 septembrie, în şedinţă extraordinară, iniţierea

procedurilor pentru declanşarea grevei generale în administraţia publică.

Printre cereri: revenirea la nivelul de salarizare anterior reducerii cu 25%, renunţarea la disponibilizarea salariaţilor din administraţia public, deoarece există subdimensionare cu aproximativ 12%, şi aplicarea tuturor prevederilor contractelor colective în administraţia locală, conform principiului descentralizării din instituţiile publice.

SED LEX a anunţat că data declanşării grevei generale la nivel naţional va fi stabilită după ce fiecare organizaţie sindicală va obţine semnăturile membrilor.

Se intenţionează ca în primele două zile de la declanşarea grevei generale salariaţii să nu se prezinte la locurile de muncă iar din a treia zi şi pe termen nelimitat, sindicaliştii să picheteze instituţiile.

Poliţiştii, la muncă doar 75%

„Ar trebui mai mult respect pentru cei care poartă uniforma de poliţist mai ale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 18 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 59 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 18 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°