Vasile Avram, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a mărturisit astăzi că a făcut memoriu împotriva oficialului dinamovist Cristian Borcea, care, la finalul meciului Dinamo - FC Vaslui 1-2, s-a luat de arbitraj. Sursa: Mediafax
Cristi Borcea s-a plâns la sfârşitul meciului cu FC Vaslui că echipa sa "a fost masacrată în direct" de brigada de arbitri.
"Borcea ar trebui să pună înfrângerea pe seama altora, nu pe seama arbitrilor. Astăzi am sesizat Comisia de Disciplină a LPF faţă de declaraţiile lui Cristi Borcea la adresa arbitrilor", a spus Avram.
"Lui Augustus i-a fost frică"
Augustus Constantin, arbitrul partidei Dinamo - FC Vaslui, nu va scăpa însă nesancţionat.
"Dinamo trebuie tratat ca toate cluburile din Liga I. În ultimele etape Dinamo nu are de ce să se plângă, chiar dacă au mai fost greşeli, acestea nu au influenţat rezultatul final al partidelor.
Prestaţia lui Augustus a fost sub aşteptările noastre de la un arbitru FIFA. I-a fost frică, a avut o atitudine împăciuitoare.
Augustus a avut foarte mult meciuri grele în acest sezon pe care le-a dus bine şi foarte bine la sfârşit, dar va avea timp de gândire", a mai spus Vasile Avram.
Crăciunescu a văzut altceva
În schimb, şeful CCA a sărit în apărarea lui Teodor Crăciunescu, cel care a avut o nouă prestaţie slabă, de această dată la meciul Craiova - Rapid, scor 1-1.
"Crăciunescu nu a dat penalty la duelul dintre Cassio şi Dănănae aşa cum crede toată lumea, ci la intervenţia dintre Sburlea şi Găman.
Se vede clar pe gesturile lui din timpul meciului că a sancţionat împingerea lui Găman asupra lui Sburlea. Din punctul meu de vedere eliminarea lui Herea este corectă, chiar dacă a lăsat jocul să continue şi a revenit cu sancţiunea mai tîrziu.
În cazul în care Herea marca, abia atunci era o mare problemă", e de părere Avram.