Din cauza unor probleme tehnice, aparatul a fost nevoit să amerizeze, aseară, de urgenţă. Din fericire amerizarea a fost un succes şi toţi cei şase oameni aflaţi la bordul aparatului au scăpat teferi, relatează CNN.
S-au ales însă cu răni uşoare la gât şi spate, a declarat comisarul poliţiei Paul Browne.
"Elicopterul efectua un zbor de supraveghere în contextul vizitei preşedintelui Barack Obama la Adunarea Generală a ONU, de la New York", spun oamenii legii.
Din aer, pe apă
Elicopterul se pregătea de aterizare pe aeroport. La aproximativ 30 de metri de pista de aterizare, au apărut probleme tehnice. Echipajul a decis atunci să aterizeze pe apă.
Ambarcaţiuni ale poliţiei au ajunt imediat de elicopter şi i-au salvat pe membrii echipajului.
"N-au fost nici un moment în apă", a declarat Browne.
La bordul elicopterului erau pilotul şi copilotul, un şef de echipaj şi un stagiar, precum şi doi scafandri. Autorităţile au deschis o anchetă.
În ianuarie anul trecut, un avion Airbus A320 al companiei US Airways, cu peste 150 de pasageri la bord, a amerizat în apele fluviului Hudson, în apropiere de New York, după ce a lovit un stol de păsări. Priceperea pilotul Chesley B. Sullenberger i-a salvat pe toţi pasagerii.