Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, spune pe blogul personal, monitorizat de NewsIn, că social-democraţii vor continua să militeze pentru alegeri anticipate, iar dacă şeful statului,Traian Băsescu, se va opune în continuare convocării acestora, PSD va iniţia procedura de suspendare a sa, iar de data asta va fi "cu succes".
"Singura noastră salvare va veni de la o nouă direcţie, un nou Guvern şi un nou preşedinte. În această ordine, PSD va prezenta curând programul său de guvernare cu soluţii care să dea speranţă că se poate merge pe un drum nou, pe o direcţie bună. Vom depune moţiunea de cenzură, pentru a da jos acest Guvern şi pentru a organiza alegeri anticipate. Şi, dacă Băsescu va continua să se opună, vom iniţia supendarea sa. Cu succes, de data asta, sunt convins", scrie social-democratul pe blog.
El face totodată o interpretare a discursului prezidenţial din Parlament, remarcând că "guvernarea PSD este singurul referenţial pozitiv" al lui Băsescu, în condiţiile în care el critică declinul economic al ultimilor ani sau creşterea costurilor sociale.
"A nu ştiu câta oară, Traian Băsescu a vorbit în paralel cu agenda publică. A dat mesaje despre solidaritate, responsabilitate şi optimism, deşi e jenant pentru el să vorbească despre solidaritate (faţă de cine, faţă de oamenii cărora li se taie salariile?), sau despre responsabilitate (a cui, a celor care fură voturile în Parlament?), sau despre optimism (din partea cui, a milioanelor de pensionari cărora li se taie iar pensiile?). Un preşedinte care îşi jigneşte constant concetăţenii nu mai poate fi respectat. Am încercat să descifrez câteva din mesajele transmise. N-am reuşit foarte mult. Am înţeles că Băsescu după 6 ani, continuă să dea poporului aceleaşi explicaţii, aceleaşi perspective, aceleaşi halucinaţii despre misiunea sa istorică", notează social-democratul.
Fostul premi