Un blestem greu pare a apăsa asupra Văii Doftanei. Ce s-a construit în anii Epocii de Aur a fost lăsat în paragină în cele două decenii postceauşiste. Printre obiectivele ce îi atrăgeau altădată pe turişti şi făceau faima zonei se află astăzi, într-o jalnică degradare, şi Muzeul Penitenciar Doftana. Ajungi acolo urcând pe câteva străduţe şerpuite printre dealuri, cu case frumoase de o parte şi de alta. Poarta penitenciarului este zăvorâtă cu un lacăt, iar o plăcuţă metalică avertizează: "Accesul vizitatorilor interzis. Pericol de accident!". Se intră doar cu aprobarea primarului şi cu avertizări de risc. Nicăieri în vale nu se potriveşte mai bine proverbul "Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul". De împrejurimile închisorii, administraţia locală s-a ocupat gospodăreşte. Iarba e tunsă, fâneaţa strânsă din loc în loc. În clădirea fostei administraţii a muzeului, la iniţiativa edililor din comuna Telega, au fost adăpostite două familii sinistrate.

Dincolo de gardul închisorii propriu-zise începe însă prăpădul. Iar avertismentul edililor se justifică cu vârf şi îndesat. Pe pământ, pretutindeni în incinta fostei închisori, sunt ţigle şi bucăţi de cărămidă. Cei care au curajul să privească în sus iuţesc imediat paşii spre ieşire. Din tavan te ameninţă la tot pasul grinzile care stau să cadă. La etaj nu poţi urca, deoarece scările de lemn au fost de mult furate. Până şi macheta penitenciarului, aflată într-una din sălile fostului muzeu, la parter, este spartă.

La fel şi masa care o susţine. Un "turist" de dată recentă (după cum aflăm din inscripţia de pe perete) a ţinut să lase posterităţii un nume (Gigi) şi o localitate (Băneşti). Sela şi Nelu sunt alte nume care cu siguranţă nu au fost scrijelite de foştii "locatari" din spatele gratiilor. În celelalte secţii nu se mai poate intra nici cu declaraţie pe propria răspundere. Astfel încât, d