Pînă în octombrie 2009, deşi în România, din scrierile ei, fusese tradus abia un sfert, Herta Müller nu era nicicum un scriitor necunoscut pe piaţa internaţională de carte. Dimpotrivă, cărţile ei fuseseră deja traduse în 25 de limbi. După Nobel, a crescut brusc şi aici interesul pentru o scriitoare care afară nu mai avea demult nevoie de nici un fel de prezentări. O incomodă forţă polemică S-au spus multe în România despre Herta Müller – din păcate, multe lucruri greşite, din prea puţina cunoaştere a scrierilor ei, multe răutăcioase, date fiind poziţiile ferme şi directe pe care le-a adoptat deseori spre neplăcerea unora sau a altora. S-a ajuns, astfel, ca prin decembrie 2009, pînă şi unul dintre oamenii din Securitate, care au contribuit la terorizarea ei, în anii ’80, să acorde un interviu, în care să se dea mare că... el a fost cel care i-a pus microfoane în apartamentul în care ea şi Richard Wagner locuiau la Timişoara. Pe de altă parte, o scrisoare deschisă, în care Herta Müller îşi exprima dezaprobarea faţă de înlăturarea lui Marius Oprea de la IICCMER, a trecut aproape neobservată de mass-media românească. Doar forumurile ziarelor romåneşti se umplu pe loc de calomnii la adresa Hertei Müller, de îndată ce apare un articol legat fie de persoana, fie de scrierile ei. Nu este greu să înţelegi că un om ca Herta Müller, care şi-a exprimat întotdeauna clar şi ferm punctele de vedere, care a ales să gîndească de unul singur, nu este unul comod. O receptare tîrzie Nici scrierile Hertei Müller nu sînt comode. Fie că citeşti Animalul inimii, Leagănul respiraţiei, Călătorie într-un picior, alte scrieri sau colaje de-ale ei, uneori ţi se taie respiraţia. Cuvintele prind o forţă extraordinară în felul în care Herta Müller ştie să le înşiruie. Te urmăresc multă vreme după ce citeşti cărţile ei. După Leagănul respiraţiei, nu vei putea niciodată să-l uiţi pe Îngerul F