Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce francezilor le reuşesc protestele şi românilor nu?

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 25 septembrie 2010 ·

Pe lângă multe alte aspecte prin care românii sunt diferiţi ca de la cer la pământ de ceilalţi europeni, cel mai evident, în aceste zile, pare să fie modul în care românii protestează şi îşi cer drepturile în faţa autorităţilor statului.

Disperarea românilor, chiar dacă nu este vădit etalată în faţa autorităţilor, atinge pe zi ce trece cote din ce în ce mai alarmante. Oamenii îşi pierd locurile de muncă, iar autorităţile sunt mereu neputincioase şi fără soluţii. Nu mai departe de zilele trecute auzeam că aproape 50% dintre români sunt de părere că se trăia mai bine pe timpul răposatului Ceauşescu. Erau mai puţine bunuri, dar mai multe locuri de muncă şi mai multă solidaritate. Solidaritate care lipseşte fără îndoială în zilele noastre. Nu mai suntem în stare să ne cerem drepturile pierdute sau călcate în picioare pentru că avem mari şanse să ni le pierdem de tot pe cele care ne-au mai rămas. Nu mai există un singur glas atunci când intenţionăm să cerem ceea ce ni se cuvine. Vor exista nenumărate altele care vor face un pas înapoi, tocmai pentru că ne-a dispărut solidaritatea. Dacă ar fi fost să trăim Revoluţia în aceşti ani, cu siguranţă pagina de istorie referitoare la Revoluţia Română nu ar mai fi fost o pagină neagră a istoriei. Pentru că nimeni nu ar mai fi avut bravul curaj al românilor de atunci, nimeni nu şi-ar mai fi dat viaţa pentru interesul ţării, pentru ca să se schimbe ceva. Acum, protestele sunt, pe lângă scopul lor vehement de a-şi arăta nemulţumirea faţă de sistemul actual, un bun prilej de a lipsi de la muncă, de a te distra, eventual dansa în Piaţa Victoriei din Capitală, de a face spectacol pentru toate televiziunile care te filmează tăvălindu-te pe stradă într-un jalnic stil actoricesc şi deloc impresionant. Părerea mea. Pentru că a ne cere drepturile nu înseamnă a ne înjosi. Asta este una dintre multele diferenţe pe care le au românii versu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°