Poliţia Capitalei nu a fost înştiinţată despre decizia preşedintelui Traian Băsescu de a renunţa la serviciile Ministerului Administraţiei şi Internelor, însă dacă este cazul, poliţiştii care îl însoţesc în coloana oficială vor fi relocaţi, a declarat pentru Mediafax Christian Ciocan.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a declarat că la serviciul care se ocupă de paza coloanelor oficiale ale preşedintelui, premierului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului sunt angajaţi aproximativ 30 de poliţişti.
El a precizat că Poliţia Capitalei nu a fost informată oficial privind decizia preşedintelui Traian Băsescu, dar că, în cazul în care şeful statului ia o asemenea hotărâre, poliţiştii care păzesc coloana sa oficială vor fi relocaţi pe alte posturi disponibile în cadrul aceluiaşi serviciu.
Preşedintele Traian Băsescu a dat dispoziţie ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la asigurarea protecţiei sale, începând de vineri, ora 17.00, decizia fiind luată în contextul participarii unor angajaţi ai ministerului la marşul ilegal de protest.
Poliţia Capitalei nu a fost înştiinţată despre decizia preşedintelui Traian Băsescu de a renunţa la serviciile Ministerului Administraţiei şi Internelor, însă dacă este cazul, poliţiştii care îl însoţesc în coloana oficială vor fi relocaţi, a declarat pentru Mediafax Christian Ciocan.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a declarat că la serviciul care se ocupă de paza coloanelor oficiale ale preşedintelui, premierului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului sunt angajaţi aproximativ 30 de poliţişti.
El a precizat că Poliţia Capitalei nu a fost informată oficial privind decizia preşedintelui Traian Băsescu, dar că, în cazul în care şeful statului ia o asemenea hotărâre, pol