Adrian Năstase a declarat luni că preşedintele Traian Băsescu se pregăteşte să-şi construiască un mic Vatican la Cotroceni şi că el ar trebui să-şi dea demisia după scandalul cu poliţiştii, nu ministrul Vasile Blaga.
"În primul rând, dacă discutăm despre realităţile instituţionale, e un gest incalificabil (renunţarea la escortă - n.r.) şi aruncă o umbră absolut neplăcută asupra unei instituţii importante. Traian Băsescu se pregăteşte să-şi construiască un mic Vatican la Cotroceni, îşi creează propria miliţie, propriul Guvern, este retragerea lui din spaţiul general al ţării. Nemulţumirea îl face să se restrângă în acel loc, renunţarea la escortă e o decizie nefericită luată la nervi", a declarat Năstase, citat de ziare.com.
Fostul premier susţine că preşedintele României trebuie să accepte regulile stabilite pentru protecţia lui şi că "în mod normal, Boc trebuia să ia măsuri disciplinare şi trebuia să ia apărarea acestei instituţii care se află în subordinea sa".
Adrian Năstase a spus şi că ar înţelege o demisie a lui Vasile Blaga de la Interne, în condiţiile în care a fost supus unor presiuni mari.
"Dacă se va verifica informaţia legată de demisie, e vorba de o demisie de onoare şi pot să-l înţeleg pentru că a fost supus unor presiuni foarte mari. Se caută un ţap ispăşitor pentru o chestiune formală. Vasile Blaga era partenerul pentru realizarea acestui proiect Schengen, orice schimbare va produce efecte negative", a mai declarat Năstase.
Adrian Năstase a declarat luni că preşedintele Traian Băsescu se pregăteşte să-şi construiască un mic Vatican la Cotroceni şi că el ar trebui să-şi dea demisia după scandalul cu poliţiştii, nu ministrul Vasile Blaga.
"În primul rând, dacă discutăm despre realităţile instituţionale, e un gest incalificabil (renunţarea la escortă - n.r.) şi arunc