Bucurie mare printre colegii de partid, cunoștințele și prietenii senatorului Constantin Igaș, care de astăzi va ocupa funcția de ministru de interne.
Una dintre cele mai vestite familii politice din Arad este cea a verişorilor Traian Igaş si Iustin Cionca. Ambii din oraşul Pecica, au avansat umăr la umăr în politică. În 2000, Cionca a fost ales primar al Pecicăi, iar Igaş a urmat postul de consilier local. Peste patru ani, Cionca şi-a reînnoit mandatul, iar Igaş a ajuns deputat. În 2008 în schimb, Traian Igaş a fost ales senator în colegiul electoral sud din Arad.
Noul ministru este la al doilea mandat în Legislativ, după ce între 2004-2008 a fost deputat. Conducerea orașului Pecica, unde în anii 2000-2004, Igaș a fost consilier local, spune despre actualul ministru, că e un om muncitor și că se dedică în totalitate meseriei.
“Suntem mândri și bucuroși de faptul că a fost numit în această funcție. Pecicanii sunt siguri că domnul Igaș va face treabă bună și se va descurca de minune”, a declarat Miodrag Stanoiov, viceprimarul orașului Pecica.
Lucra peste program
În toți anii de activitate politică, Constantin Igaș obișnuia să lucreze la flux continuu, sau cel puțin așa se mândresc colegii lui de partid. “Domnul Igaș are coloană vertebrală și ține foarte mult la punctul lui de vedere. S-a implicat foarte mult în programele cultural-administrative din orașul Pecica și sincer vă spun că tot timpul obișnuia să rămână ultimul în cabinetul partidului”, a adăugat Miodrag Stanoiov.
Și-a trecut averea pe numele soției
Potrivit declaraţiei sale de avere, Traian Igaş deţine deţine cotă parte dintr-un teren agricol în Pecica, judeţul Arad, precum şi un teren intravilan şi luciu de apă, împreună cu soţia sa. Tot în Pecica, Igaş deţine un apartament, pe numele soţiei, şi două case. Democrat-liberalul are şi două autoturisme, Ope