La Chişinău are loc cea de-a treia reuniune informală a prietenilor Moldovei – grup de ţări din Uniunea Europeană, 27 la număr, care sprijină apropierea Republicii Moldova de marea familie europeană. Sursa: Agerpres
Comisarul european pentru extindere şi politică de vecinătate Štefan Füle şi premierul moldovean Vlad Filat au semnat un Protocol adiţional la Acordul de Parteneriat şi Cooperare care oferă noi şanse Republicii Moldova.
Republica Moldova este a doua ţară cu care Uniunea Europeană a semnat un astfel de Protocol adiţional la Acordul de Parteneriat şi Cooperare. Documentul semnat astăzi îi oferă posibilitate Moldovei să participe în şapte programe destinate ţărilor candidate la aderare. Chişinăul va putea aplica pentru proiecte în domeniul vamal, energetică, sănătate, transporturi, inovaţii, comunicare şi competitivitate. Štefan Füle: „Aceste programe vor contribui la fortificarea şi extinderea contactelor de la om la om, a relaţiilor de cercetare dintre diferite instituţii, întreprinderi şi savanţi din diferite domenii”.
La rândul său, şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi, a menţionat că „astăzi Republica Moldova este la modă în Europa”. (...) „Interesul Europei a crescut enorm faţă de Republica Moldova, după venirea la guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană”, a spus ministrul Baconschi. El şi-a exprimat speranţa că “implementarea programului Alianţei, adoptat acum un an, va fi continuat şi după alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie”.
Citiţi mai multe pe Deutsche Welle.