Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că social-democraţii doresc continuarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), însă vor un acord de tipul unei auditări în comun cu Comisia Europeană, şi fără ca România să mai împrumute bani. "Noi vrem să avem un acord cu FMI, dar nu mai vrem să împrumutăm bani de la FMI. Banii de la FMI s-ar duce din nou în rezerva BNR şi rezerva este suficientă. Marea problemă este că banii care au fost luaţi în ultimii doi ani de Guvernul Boc au fost bani prost folosiţi. Este foarte clar, vrem acord cu FMI, dar un acord de tipul unei auditări în comun cu Comisia Europeană, nu doar FMI, pentru că noi facem parte din UE şi principalul nostru acord este cu CE, un acord prin care să nu mai luăm bani împrumut, că deja am luat în doi ani mai mult decât a luat Ceauşescu şi trebuie să dăm noi banii pe care i-a cheltuit domnul Băsescu ca să se realeagă preşedinte", a spus Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a adăugat că PSD îşi doreşte un acord care, practic, să fie o garanţie pentru pieţele internaţionale şi pentru băncile comerciale.
La rândul său, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a afirmat că un astfel de acord, care asigură, practic, o auditare a finanţelor statului şi cu un împrumut minim care să dea în plan extern elementul de credibilitate, a avut România în trecut. "Când vorbim de un acord cu FMI este ca şi cum am discuta despre legea pensiilor. Sigur că trebuie să avem o lege a pensiilor, dar depinde ce conţine această lege. Din punctul nostru de vedere, un acord cu FMI trebuie să se încadreze în această formulă în care soluţiile pe care guvernul le oferă pentru a echilibra elementele de macroeconomie să fie înţelepte", a spus Năstase, citat de Agerpres.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, că social-democraţii doresc continuarea acordului cu Fondul Monetar I