Ca şi cum mai era nevoie, George Clooney devine sinonim cu „americanul". Chiar dacă nu este un film autobiografic, au fost păstrate câteva elemente care, cu siguranţă, fac plăcere. Mai toată acţiunea se petrece în Italia, ţara de adopţie a starului căreia, chiar dacă nu face politică, îi place să-i atribuie un rol cât mai glamouros. Fericita parteneră, cu siguranţă foarte invidiată de multe fane, este Violante Placido, o italiancă născută la 1 mai 1976, la Roma, care până acum a jucat în filme de televiziune, iar de acum înainte ar avea ceva şanse de o carieră cinematografică. Un personaj foarte ataşant este cel al preotului, tot un italian născut la Roma, dar pe 28 februarie 1939. El a mai apărut şi în „Misiune imposibilă 3" şi, în mod cert, destinul lui de pe ecran, nu va face prea mare plăcere Bisericii Catolice.
Dar să începem cu începutul. George Clooney, bărbos, undeva în Suedia, într-o cabană de vis, cu o femeie frumoasă şi multă zăpadă, foarte curând însângerată. Urmează ascunzătoarea dintr-un sat italian, proaspăt ras, unde ar vrea să se facă nevăzut pentru o vreme, ca să pregătească o comandă mai puţin obişnuită. Regizorul acestui thriller cu mult amor, este olandezul Anton Corbijn, mare specialist în video-clipuri care abia de curând este remarcat în lung-metraje. A început cu un scenariu despre viaţa unui cântăreţ bizar, Ian Curtis, care s-a sinucis la 23 de ani, iar în film a jucat şi românca Alexandra Maria Lara. Prin „Americanul", Clooney este mai aproape de Hitchcock şi de Cary Grant ca niciodată, atmosfera amintind de „La Nord prin Nord Vest", chiar dacă subiectul este total altul.
Melodia „L'americano" e un fel de laitmotiv bine dozat. Idila dintre prostituată şi ucigaşul cu simbrie duce cu gândul la „Pretty Woman", iar admiratoarele starului vor fi mai mult decât fericite să-l vadă sumar îmbrăcat şi plin de tatuaje. P