Guvernul a transmis duminica ca respinge acuzatiile de acordare pe criterii politice a resurselor financiare alocate in baza Ordonantei Guvernului nr.7/2006, anuntand ca banii au fost acordati pe criteriul stadiului investitiilor aflate in derulare, netinandu-se cont de culoarea politica a administratiilor locale care au depus cereri de finantare.
"Banii au fost alocati administratiilor locale pentru continuarea unor proiecte care au in vedere dezvoltarea infrastructurii si constructia de baze sportive in mediul rural in cadrul Programului de dezvoltare a infrastructurii din mediul rural pe anul 2010", se arata intr-un comunicat remis Ziare.com.
Guvernul mai anunta ca programul de dezvoltare a infrastructurii din mediul rural a demarat in 2006, valoarea lui fiind, pana in 2012, de 4 miliarde lei pentru partea de infrastructura (retele apa, canal, retele de distributie apa, poduri, podete, platforme menajere) si de 525 de milioane lei pentru componenta baze sportive in mediul rural.
titlu
Guvernul a alocat primariilor fonduri totale de 310 milioane lei din sume defalcate din TVA pentru finantarea programului de dezvoltare a infrastructurii si a bazelor sportive.
Cei mai multi bani din aceasta suma au fost transferati primariilor PD-L, care au primit de trei ori mai mult decat cele conduse de PSD si PNL.
Astfel, primariile conduse de PD-L au primit un total de 153,9 milioane lei, comparativ cu primariile PSD - 48,9 milioane lei, PNL - 47,6 milioane lei si UDMR, care au primit fonduri totale de 38,1 milioane lei.
In hotararea de guvern se arata ca fondurile sunt utilizate pentru finantarea cheltuielilor aferente executiei lucrarilor de investitii prevazute in cererile de finantare declarate eligibile, selectate in baza criteriilor stabilite in Ghidul de eligibilitate.
Fonduri