Oare când au încetat copilăria şi adolescenţa să fie acel tărâm al inocenţei, vieţii fericite, ocrotite şi lipsite de griji? Este de vină presiunea pusă pe tineri de către părinţi, şcoală şi societatea din ce în ce mai competitivă?
În ce măsură cauzele şi mecanismele depresiei la adolescenţi sunt similare cu cele ale adultului? În condiţiile în care studiile de evaluare a tratamentului sunt făcute în majoritatea cazurilor pe adulţi, câte dintre medicamentele respective pot fi utilizate şi în terapia adolescenţilor?
Fireşte, tristeţea este un sentiment normal. Evenimente nefericite sau stresante, cum sunt pierderea unei rude sau destrămarea unei relaţii, eşecul la un examen produc tristeţe. Depresia însă reprezintă o stare de tristeţe, deznădejde care persistă un timp mai lung (peste două săptămâni), se asociază cu alte simptome specifice şi ajunge să interfereze cu viaţa de zi cu zi, cu existenţa normală, funcţională (familială, socială, şcolară) a adolescentului, afectând gândirea, emoţiile, comportamentul.
Aproape necunoscută în urmă cu 30 de ani la copii, (necunoscută sau nerecunoscută ca atare - asta ridică unele interpretări), rata depresiei a crescut dramatic în rândul adolescenţilor şi chiar al copiilor. Astfel, se consideră că, în prezent, 5% dintre adolescenţi şi 2% dintre copii suferă de depresie, iar 10-15% prezintă simptome de depresie la un moment dat. Şi acestea sunt numai datele oficiale. Dar probabil numărul cazurilor nediagnosticate şi netratate este mult mai mare.
LIPSA DE COMUNICARE
La adolescent, simptomele nu concordă în totalitate cu cele prezente la adult, căci adolescenţii trăiesc mai intens emoţiile. Adolescenţa este, oricum, o perioadă dificilă, de transformări biologice, hormonale, psihologice. Toţi cei care ajung la acest prag tind să se considere neînţeleşi, nefericiţi şi n
