Traian Igaş, şeful Internelor, a dispus ca şefii inspectoratelor judeţene de poliţie să negocieze cu băncile condiţii mai faborabile pentru poliţiştii care au contractat credite. Ministrul şi-a însuşit propunerea şefului Poliţiei Române, Petre Tobă
Ministerul Administraţiei şi Internelor(MAI) a anunţat, printr-un comunicat de presă, una dintre măsurile care ar putea micşora impactul reducerilor salariale asupra buzunarului poliţiştilor.
"La propunerea inspectorului general al Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre Tobă, ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a dispus astăzi, 05.10.2010, întreprinderea unor demersuri urgente care să vină în sprijinul poliţiştilor ce au contractat împrumuturi bancare", se arată în MAI. În fiecare judeţ, şefii poliţiei vor conduce negocierile cu reprezentanţii băncilor.
"În acest sens, şefii inspectoratelor judeţene de poliţie vor lua legătura cu reprezentanţii filialelor bancare, pentru a identifica soluţii referitoare la reevaluarea costurilor totale ale creditelor, amânarea sau reducerea frecvenţei plăţilor (rate şi dobânzi aferente creditului), ori reeşalonarea sau refinanţarea creditelor în raport cu veniturile actuale ale poliţiştilor şi în concordanţă cu reglementările interne ale băncilor", explică MAI. Rezultatele acestor negocieri vor fi transmise Inspectoratului General al Poliţiei Române până la sfârşitul acestei săptămâni, după care urmează a fi luată o decizie.
Sindicatul Poliţiştilor îşi asumă paternitatea ideii
"Să vedem ce o să iasă - a declarat pentru gândul şeful Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Marin Gruia. Propunerea este a noastră şi am făcut-o încă de la momentul în care se discutau măsurile anticriză ale Guvernului. Va fi dificil de negociat, pentru că băncile se vor lăsa greu şi poliţiştii