Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) derulează începând de luna aceasta şi până la jumătatea anului viitor o campanie de informare şi educaţie a populaţiei, prin care încearcă să convingă viitorii angajaţi să-şi aleagă singuri fondul care să le administreze banii de pensie.
Salariaţii care nu îşi aleg singuri fondul de pensii sunt repartizaţi aleatoriu după patru luni de la angajare. Doar în august au ajuns la "loteria pensiilor" circa 16.000 de angajaţi, reprezentând 80% din numărul total al celor care au intrat în sistem în acea lună.
"Mulţi dintre angajaţii noi nu ştiu că trebuie să adere la un fond de pensii în patru luni de la angajare. Pentru că vorbim de un sistem de pensii bazat pe contribuţii definite riscul este transferat participanţilor, de aici venind şi nevoia mai mare de informare a acestora", a declarat Dan Zăvoianu, directorul de comunicare al CSSPP.
Comisia estimează că în această campanie vor fi investiţi circa 18.000 de euro , în condiţiile în care doar tipărirea materialelor informative a costat 10.000 de euro, iar producţia a două clipuri publicitare alte 5.000 de euro. Clipurile vor fi difuzate gratuit de televiziunile şi radiourile partenere ale campaniei.
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au avut un randament mediu de 13,3% în primele nouă luni, fondurile de pensii facultative (Pilonul III) înregistrând un randament de 10,2%, potrivit datelor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România.
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) derulează începând de luna aceasta şi până la jumătatea anului viitor o campanie de informare şi educaţie a populaţiei, prin care încearcă să convingă viitorii angajaţi să-şi aleagă singuri fondul care să le administreze banii de pensie.
Salariaţii care nu îşi aleg singur