Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zăpezile şi frigul vin peste România cu o lună în avans

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 octombrie 2010 ·

Meteorologii britanici estimează că românii vor avea parte de o iarnă "tradiţională", cu temperaturi sub zero grade Celsius, însoţite de viscol şi zăpadă din abundenţă. Sursa: ARHIVA EVZ

Iarna se va instala în România peste o lună. Aşa estimează specialiştii Centrului Internaţional de Prognoză Meteorologică din Marea Britanie, potrivit cărora românii vor avea parte de o iarnă "tradiţională", cu temperaturi sub zero grade Celsius, cărora li se vor adăuga viscolul şi zăpada din abundenţă.

"Cert este faptul că ar trebui să începem să ne obişnuim încă de pe acum cu temperaturile mai scăzute, deoarece vara nu se va mai întoarce", a conchis unul dintre meteorologii consultaţi de EVZ. Astfel, până la finele acestei luni, în vestul, sudul şi estul ţării, media temperaturilor va fi de 10 grade Celsius, în timp ce în centru se vor înregistra cel mult 8 grade Celsius.

Nu vor lipsi nici ploile, care vor cădea din abundenţă în ve stul Transilvaniei, în vestul Munteniei şi în nordul ţării (între 80 şi 100 de litri/metrul pătrat).

Noiembrie aduce ninsori în aproape toată ţara

În noiembrie, temperatura medie va fi de 4,2 grade Celsius, iar temperaturi mai scăzute, de până la minus 4 grade Celsius, se vor înregistra în nordul Transilvaniei şi al Moldovei, dar şi la Târgu-Mureş. Ninsori abundente vor cădea în a proape toată ţara, mai puţin afectată urmând să fie Dobrogea.

În ultima lună din an, mercurul termometrelor va coborî până la minus 4 grade Celsius, dar maximele nu vor depăşi zero grade Celsius, după cum au estimat specialiştii. Zăpada nu va lipsi, dar de troiene vor avea parte doar locuitorii din nordvestul ţării.

Cum va fi vremea astazi:

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 4 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 47 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Dezastru pentru armata lui Zelenski. Ucraina a pierdut aproape 50% din Kursk

Ziare.com acum 20 minute
Volodimir Zelenski primește lovitură după lovitură. Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk, pe care l-a cucerit în august. Informația a fost transmisă de o sursă militară ucraineană de rang înalt, citată de The Guardian.

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 2 ore
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 32 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 6 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°