După ce timp de un an şi jumătate a primit subvenţii în valoare de circa 100 de milioane de dolari, miliardarul Ioan Niculae, proprietarul InterAgro, ameninţă că va închide toate cele cinci combinate de îngrăşăminte pe care le deţine dacă nu va primi în continuare gaz ieftin doar din producţia internă.
"Voi închide toate combinatele după 31 octombrie, cu excepţia celui de la Slobozia, pe care îl mai ţin deschis şi în noiembrie, pentru că am un contract cu el pe care trebuie să-l închei", a spus magnatul Ioan Niculae, citat de Mediafax. Omul de afaceri deţine cinci combinate de îngrăşăminte chimice - Amonil Slobozia, Donauchem Turnu Măgurele, Amurco Bacău, Gaproco Piatra-Neamţ şi Nitroporos Făgăraş. Combinatele sale, împreună cu Azomureş şi Elcen Bucureşti, consumă doar gaze din producţia internă până la 31 octombrie. Facilitatea a fost introdusă din luna mai a anului trecut şi avea caracter temporar, ca măsură anticriză, dar Parlamentul a extins-o cu încă un an, până la 31 octombrie 2010. Combinatele lui Niculae luau înainte gaze la preţ de coş, adică erau obligate să consume şi gaze din import. Între timp, preţul gazului de import a ajuns să fie dublu faţă de cel de producţie Romgaz, 330 de dolari pe mia de metri cubi faţă de 165 de dolari.
Mai mult, InterAgro primeşte gaz de la compania de stat cu o reducere de 30% la preţ, astfel că plăteşte în jur de 120 de dolari/1.000 de metri cubi. În total, aplicarea legii a dus la o subvenţionare cu circa 100 de milioane de dolari a lui Niculae, potrivit analizelor din presă. Numai că, între timp, operaţiunea a dus la distorsiuni ale pieţei interne, iar experţii Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) au calculat că preţul gazului pentru consumatorii casnici va trebui majorat cu 8% din această cauză. Niculae a fost atacat foarte dur în luna august de preşedintele Traian Băsescu după