De curând, am publicat în "Evenimentul zilei" un interviu cu Andrei Pleşu.
Descoperisem mai multe documente din care rezulta că, în 1983, pe când era în Germania, i s-a propus să fie şef al secţiei române de la Radio Europa Liberă. Înainte de aceasta, spun documentele, americanii îi ceruseră părerea criticului literar Ion Negoiţescu, care se afla în Germania, unde solicitase azil politic. Acestea au fost premisele interviului solicitat lui Andrei Pleşu.
În cadrul discuţiei care a căpătat aspecte epopeice, după aprecierea ulterioară a intervievatului, am abordat, cum probabil ar fi făcut orice alt jurnalist, şi alte subiecte conexe. Andrei Pleşu a avut amabilitatea să răspundă pe larg întrebărilor mele inclusiv celor despre - nu se putea altfel - Traian Băsescu. Nu se putea altfel, afară poate de cazul în care aş fi fost brusc lovită de miopie jurnalistică: Andrei Pleşu a fost în apropierea tuturor preşedinţilor României postdecembriste. Şi, dacă tot îl prinzi în toane bune, este păcat să nu-i asculţi savuroasele sale istorii, dintre care multe nu vor putea fi citite decât în memoriile pe care promite că le va scrie. Ca una care am aflat câteva "off-the-record", pot să garantez că aşteptarea va merita cu asupra de măsură. Cele pentru care am primit acceptul să le public, le-aţi putut citi în interviul cu pricina, căci oare un pescar care speră să prindă un crap şi vede agăţat în undiţă un somn îşi abandonează captura căutând ceea ce se pornise să găsească la început?
Cele spuse despre Traian Băsescu nu au reprezentat doar 1% din totalul articolului, ci suficient cât să justifice un titlu de primă pagină. Cu care da, mărturisesc, EVZ a vrut să atragă cititorii, aşa cum ar fi vrut dorit orice ziar, din România sau de oriunde. Nu să-i mintă, aşa cum acuză acum Andrei Pleşu. Un titlu de ziar nu trebuie să răspundă aceloraşi rigori ca tit
