Da, o spun răspicat, a-res-ta-ţi-mă! Recunosc, mă număr printre şoferii bucureştenii care claxonează în trafic, care parchează uneori pe trotuar, care depăşesc de mai multe ori pe zi limita legală de 50 km/h. Că nu claxonez în miez de noapte, că las maşina pe trotuar doar dacă rămâne loc cât să treacă o mamă cu un copil în cărucior şi că nu exagerez cu viteza pe străduţele înguste, toate acestea sunt nuanţe. Încalc legea şi e vina mea.

Este, însă, şi vina celor care ne conduc că-mi dau voie să o fac şi că am scăpat nepedepsit până acum. Este o dovadă de ipocrizie să aduni bani la buget doar tăind din salariile unor oameni nevinovaţi şi să nu te atingi de buzunarele celor care încalcă legea de câteva ori pe zi. Nu contează că sunt de dreapta sau de centru-stânga, că am votat cu PD-L sau cu PSD, nu arăt cu degetul spre cineva anume, ci spre toţi cei care îmi permit să văd legea ca pe ceva facultativ. Îmi este teamă, şi o recunosc cu sinceritate, că toată această permisivitate a legii ne va transforma în nişte sălbatici. Şi asta se întâmplă deja, vedem şoferi bătându-se în mijlocul intersecţiei, călători împingându-se pe scările autobuzului şi pietoni spărgând parbrize de maşini.

Fiecărui kilometru în plus cu care depăşim viteza legală şi care rămâne nepedepsit vom fi tentaţi să-i adăugăm un altul şi un altul. E în firea noastră animalică să facem aşa, dar legea şi cei pe care-i plătim din buzunarele noastre să păzească la respectarea ei au datoria să mă împiedice să forţez nota.

Nu jena şi bunul-simţ ne vor face să respectăm legea şi pe cei din jurul nostru, ci frica de cum mă va pedepsi legea dacă nu o facem. Şi vă asigur că, în ziua în care voi plăti trei amenzi pentru cele 20 de ilegalităţi pe care le-am comis la volan, voi fi cel mai disciplinat şofer din trafic. Pentru că îmi pasă, dar, mai ales, pentru că mă arde la portofel.