Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andreea Milea : Solista de la malul mării cu glas de ciocârlie

Publicat in Adevarul, vineri 8 octombrie 2010 ·

Tânăra a participat la numeroase festivaluri de muzică populară, unde a reuşit aproape de fiecare dată să obţină locul I.

Învăţătoarea sa Georgeta Burghişan a fost cea care i-a descoperit talentul. Mai târziu profesoara şi interpreta Elena Ionescu Cojocaru a fost cea cu care Andreea a lucrat şi alături de care a absolvit Şcoala Populară de Artă.

Primul premiu

În prezent, Andreea face parte din ansamblul Prietenia, unde este solistă vocală şi dansatoare, iar din 2007 cântă în Ansamblul Plaiuri Dobrogene. Totul a început cu Festivalul Fiii Dobrogei din anul 2002, când Andreea a obţinut premiul special al juriului. Tot atunci a început să ia lecţii de canto. Un an mai târziu, la acelaşi festival, Andreea a luat locul I. La Festivalul Naţional „Dor de cânt românesc“, micuţa solistă a fost tot pe primul loc.

Lista festivalurilor la care tânăra a fost pe locul I continuă: Festivalul Naţional de la Sebeş, Festivalul Naţional de la Cluj, Festivalul Judeţean din Constanţa. Dar acestea nu sunt singurele performanţe ale Andreei.

În anul 2006 a fost plecată în Franţa unde a susţinut mai multe spectacole.„Am mai avut şi alte invitaţii la festivaluri din străinătate, însă nu le-am putut onora pe toate. Faptul că eram ocupată cu şcoală, dar şi probleme de altă natură m-au împiedicat să particip la toate concursurile la care aş fi vrut“, spune Andreea. Printre idolii solistei se numără celebra interpretă de muzică populară Maria Ciobanu, dar şi dive consacrate ale muzicii internaţionale cum ar fi Celine Dion, Mariah Carey sau Christina Aguilera.

Tânăra are planuri mari de viitor. „Aş vrea să pot continua pe plan muzical, dar mi-ar mai plăcea să lucrez în televiziune, să fiu prezentator“, mărturiseşte Andreea. Muzica nu este însă singura pasiune a tinerei. „Îmi plac limbile străine, tenisul de câmp şi îmi mai place să înot“, a spus tânăra interpret

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum 52 minute
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°