Dacă aveţi vreodată chef de achiziţii din câmpul limbii române, apelaţi la autobuzul 335. Veţi descoperi o machetă a României pitoreşti, o sumă ambulantă de expresii şi impresii.

Sunt un folositor asiduu al mijloacelor de transport în comun. Nu mă satur să circul cu tramvaiul şi metroul. Există aici, în aceste capsule doldora de izuri, un foşnet al vieţii căruia i se potriveşte un distih din „Ţărăncuţă, ţărăncuţă": „Nu mai găseşti cât ai căta, / Nu mai găseşti la nimenea." Subtonurile mahalalei, viermuiala pestriţă, locvacitatea debordantă - toate asigură o călătorie în care plictiseala n-are ce să caute. De la şmecherul care îşi ascultă maneaua la telefonul mobil, scărpinându-se cu prelunghia degetului mic în ureche, la certăreţele al căror casus belli e o nevinovată călcare pe picior, o galerie întreagă de personaje defilează adoptând structura unei falange motorizate. Promiscuitatea şi eleganţa devin vecine de scaun. Lângă salopeta soioasă, costumul la două rânduri. Lângă şapca plină de slin, etola. Lângă vagabondul care anesteziază olfactiv jumătate de troleibuz, doamna cochetă care soarbe din ochi un articol din „Dilema Veche".

În ce mă priveşte, nutresc o afecţiune stranie pentru autobuzul 335, care mă duce la serviciu. Pentru cineva înzestrat cu urechea străzii, vehiculul e mană cerească, mai cu seamă când face o oră şi un sfert din Titan la Piaţa Presei. Limba română devine aici jucăria unor sadici. Expresiile ei cunosc o bulversare deplină, o răvăşire frenetică. Bunăoară, zilele trecute, la Piaţa Iancului s-a urcat un cetăţean care şi-a descusut telefonic interlocutorul: „În prealabil, n-ai nimic împotrivă, nu?" Am crezut că mi se păruse, dar după un minut omul a vorbit din nou: „În prealabil, e bine şi la cinci, dar parc-aş prefera la şi jumate". Confuzia dintre „în principiu" şi „în prealabil" mi-a amintit de experienţa unei prietene care, inter