Preşedintele Traian Băsescu a găsit ieri o ieşire elegantă dintr-o situaţie care părea fără ieşire şi a retrimis Parlamentului Legea pensiilor, cu riscul de a fi acuzat de inconsecvenţă şi laşitate. Prin gestul lui, Băsescu a sancţionat practicile nedemocratice ale Parlamentului, a dezavuat PDL şi a ridiculizat opoziţia. Totuşi...

Consecvenţa nu este o calitate de căutat în politica românească. Am avut prim-miniştri care demisionau seara şi descopereau inundaţiile dimineaţa şi miniştri de Finanţe care azi erau vehemenţi apărători ai sănătăţii fiscale a naţiunii pentru ca mâine să fie cei mai aprigi avocaţi ai creşterilor de salarii şi pensii. De ce am căuta, aşadar, consecvenţă la Traian Băsescu? N-au trecut nici trei săptămâni de când, în discursul din Parlament, preşedintele afirma că egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani este binevenită, dat fiind declinul demografic românesc şi european. Presupunând că tendinţa demografică nu s-a modificat dramatic în ultimele zece zile, se pune întrebarea ce s-a întâmplat între timp de l-a determinat să-şi modifice atât de radical opţiunea.

Dacă e să ne luăm după liderii PNL şi după sondorii de serviciu în adâncurile psihicului prezidenţial, e limpede: de frică! Omul s-a temut să nu fie suspendat a doua oară şi, prin urmare, a cedat şantajului cvasimafiot al PSD. O fi, dar la o analiză minimă, teza nu prea ţine. Mai întâi că, dacă te iei după amintiţii lideri PNL şi psihanalişti de televiziune mogulizată, rişti să ajungi în teritorii psihologice sălbatice şi necartografiate. În al doilea rând, pentru că Băsescu avea, spre deosebire de 2007, o majoritate asigurătoare în Parlament (ameninţările UDMR cu bascularea în opoziţie trebuie luate cu multă precauţie). În al treilea rând, că are o Curte Constituţională favorabilă şi, în sfârşit, pentru că, dacă s-ar fi ajuns totuşi la referendum, şansele ca acesta să