Obiecte-martiri într-un muzeu-martir. Muzeul Ţăranului Român a împlinit 20 de ani, atâţia ani cât are ţara cea nouă. Istoria sa este la fel de zbuciumată ca a României. A trecut prin multe încercări, dar astăzi a devenit locul de refugiu pentru cei care vor să se cureţe de cenuşa acelor zile care nu hrănesc sufletul cu nimic frumos. Hai să ne luminăm. Sau hai să ne gândim, aşa cum îndemna maestrul Horia Bernea, cel plecat, cel care a lăsat în urma sa un muzeu viu, profund, original.
"Hai să ne gândim: un muzeu în care omul viitorului să înţeleagă cât de sărac este în comparaţie cu strămoşii lui... un muzeu din care să lipsească pedagogia minoră, muzeul să fie un traseu viu de iniţiere, ierarhic accesibilă în funcţie de interesul şi pregătirea vizitatorului... Şi trebuie să fie menţinut caracterul experimental, nu experimentul-joacă, ci dorinţa de aprofundare lipsită de autosuficienţa «ştiutului» (ţăranul ştia, dar nu se purta cu suficienţă)... să ne păstrăm privirea proaspătă... să ne asumăm provara tradiţiei, nu povara poncifelor... cât de dificil este să scapi de propriile clişee, clişeele de prezentare, mai ales... în fond, modul de prezentare înseamnă atitudine faţă de obiect... pe care o alegem? Dumnezeu iubeşte ce este fragil, plăpând, fraged... cum poate fi închipuită o muzeologie fragilă... supleţe, eroare şi hazard asumate şi încorporate în ipoteza de lucru... unde să te opreşti între definire şi metaforă... un muzeu care mărturiseşte prin obiecte-martiri... un muzeu ca un cântec, ca o respiraţie... un muzeu în care arătarea se face firesc... un muzeu care îşi repune zilnic întrebările."
Muzeul a fost înfiinţat în anul 1906 ca "Muzeu de Etnografie, Artă decorativă şi Artă industrială", apoi primeşte denumirea de "Muzeul de Etnografie şi Artă Naţională" şi "Muzeul de Artă Naţională Carol I". În 1953 se va numi "Muzeul Lenin-Stalin", ia
