Deşi aveau termen de finalizare şapte zile, lucrările de asfaltare de pe Bulevardul Republicii care au demarat pe 30 septembrie nu sunt încheiate nici astăzi.
Ca de fiecare dată, reprezentanţii Primăriei Ploieşti găsesc vinovatul în altă parte. De data aceasta, ţap ispăşitor a fost scos timpul nefavorabil chiar dacă pe alte străzi s-a asfaltat fără probleme şi pe ploaie. „Nu a fost respectat termenul investiţiei din cauza timpului nefavorabil. De aceea, în ultimele zile nu s-a mai lucrat pe Republicii. Acum au fost reluate lucrările şi astăzi va fi turnat ultimul strat de uzură", ne-a declarat Alina Necula, consilier în cadrul Serviciului Comunicare, Relaţii Publice din cadrul Primăriei Ploieşti.
Realitatea îi contrazice însă pe reprezentanţii Primăriei. La sfârşitul săptămânii trecute, deşi afară nici nu ploua, nici nu ningea, nu vedeai picior de muncitor pe Bulevardul Republicii. Utilajele erau toate garate într-o parcare improvizată aflată vis-a-vis de Galeriile Comerciale. Doar şoferii care dădeau în gropi la propriu şi care le adresau cuvinte neortodoxe reprezentanţilor Primăriei făcând slalom printre balizele montate de constructor pe carosabil pentru delimitarea benzilor puteau fi văzuţi circulând în centrul oraşului.
„Au decopertat asfaltul şi l-au lăsat aşa. Ziceau că termină până la sfârşitul săptămânii trecute, dar văd că nu e gata nici azi. Dacă nici măcar în centru nu îşi dă nimeni interesul, ce pretenţii să mai avem în alte zone ale oraşului", ne-a spus Irinel Iordache, un şofer aflat în trafic. Firma care realizează lucrarea este SC Cast, iar împotriva acesteia nu a fost luată nicio decizie de penalizare pentru nerespectarea termenului contractului.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!