Expunerea regulată la lumină în timpul nopţii, fie că este produsă de ecranul calculatorului şi cel al televizorului sau de lampa de birou, poate duce la îngrăşare. Sursa: Arhiva EVZ
Ipoteza a fost confirmată de testele pe şoareci, care, expuşi surselor luminoase pe timpul nopţii au luat în greutate, chiar dacă raţia lor alimentară a rămas neschimbată. La finalul studiului, şoareci cântăreau cu 33% mai mult decât cei care fuseseră expuşi luminii în timpul zilei, în ciuda faptului că au avut acelaşi regim alimentar.
Diferenţa dintre cele două grupuri este că cei care au fost expuşi noaptea la lumină au mâncat la ore diferite. Potrivit profesorului Randy Nelson, unul dintre coordonatorii studiului, lumina artificială din timpul nopţii îi determină să mănânce la ore greşite, întrucât atunci când au fost forţaţi să mănânce la momentele potrivite, creşterea în greutate nu s-a mai produs.
Obezitatea și turele de noapte
Studiile anterioare au demonstrat că persoanele care lucrează în tura de noapte sunt mai predispuşi dezvoltării de boli cardiovasculare şi diabet. În plus, în ţările slab dezvoltate, obezitatea este prevalentă în rândul lucrătorilor de noapte. „Lumina din timpul nopţii este un factor de mediu care contribuie la epidemia de obezitate într-o maniera neaşteptată. Acest factor ar putea fi explica de ce se îngraşă oamenii în ciuda unei aliementaţii echilibrate", adaugă Nelson.