Aproape pusă pe butuci în urma deciziei instanţei, care a stabilit că, în fapt, competenţa de instrumentare a dosarului ar fi aparţinut DNA-ului şi nu Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, ancheta în mega-dosarul presupusei mite de la ARR şi DRDP Constanţa merge mai departe. În urma hotărârilor Tribunalului şi a Curţii de Apel Constanţa, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal au dispus înaintarea unei părţi a dosarului către DNA.
Concret, este vorba doar despre acea parte a anchetei care îl priveşte pe Dorin Nicolae Dragomir, funcţionar public cu atribuţii de control în cazul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, calitate ce atrage, potrivit judecătorilor, competenţa procurorilor anticorupţie. În schimb, ceilalţi opt suspecţi din dosar, angajaţi ai Autorităţii Rutiere Române - Agenţia Constanţa şi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, vor fi anchetaţi în continuare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Printre altele, judecătorii Curţii de Apel Constanţa au stabilit că prima instanţă a avut dreptate când a considerat că urmărirea penală în cauză trebuia efectuată de către procurorul DNA, dat fiind că Dorin Niculae Dragomir îndeplineşte calitatea prevăzută de art. 13 al.1 lit.b din OUG 43/2002 privind DNA, fiind funcţionar public cu atribuţii de control în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa.
Perturbarea gravă a ARR
Totodată, instanţa de recurs a vorbit despre consecinţele care se pot reţine din acuzaţiile formulate prin actul de inculpare, „constând în tulburarea însemnată a bunului mers al unui organ sau instituţii de stat", dat fiind că, potrivit legilor în vigoare, sunt de competenţa DNA infracţiunile prevăzute de legea privind faptele de corupţie prin care s-a adus o perturbare deosebit de gravă bunului mers al unei instituţii publice. De asemenea, magi