Poliţiştii au participat la întâlnirea anuală a directorilor unităţilor de învăţământ din judeţul Vaslui. Ocazie cu care au anunţat că vor fi suplimentate dispozitivele de ordine şi siguranţă publică (poliţişti şi jandarmi). Totodată, oamenii legii vor intensifica activităţile preventive în unităţile de învăţământ.
În cadrul întâlnirii dintre poliţişti şi directorii de şcoli au fost prezentate principalele genuri de infracţiuni care au fost săvârşite în unităţile de învăţământ de pe raza judeţului nostru şi a fost solicitat sprijinul profesorilor în elaborarea de proiecte preventive în care să fie atraşi câţi mai mulţi elevi şi în special cei cu un comportament deviant. De asemenea, s-a stabilit ca pe parcursul acestei luni să fie desfăşurate o serie de activităţi conform planului de acţiune „Şcoala în siguranţă", activităţi care vor avea drept scop îmbunătăţirea climatului de siguranţă publică în incinta şi în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ.
„Poliţiştii vasluieni vor desfăşura activităţi preventiv-educative prin organizarea de întâlniri cu elevii în scopul informării acestora cu privire la consecinţele comiterii de infracţiuni, precum şi cu privire la măsurile de protecţie. Se va verifica şi modul de supraveghere şi pază a unităţilor şcolare în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003, ocazie cu care poliţiştii vor acorda şi sprijin de specialitate. De asemenea, vor fi desfăşurate activităţi pentru menţinerea ordinii publice, poliţiştii asigurând intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin 112", a spus mihaela ştraub, ofţerul de presă al IPJ Vaslui.
Educaţie rutieră în şcoli
În vizorul poliţitilor vor fi şi unităţile economice din zona adiacentă a unităţilor de învăţământ, pentru ca acestea să nu vândă băuturi alcoolice sau ţigări elevilor. O altă temă abordată de poliţişti a