Executivul a aprobat, în şedinţa de astăzi, la iniţiativa Ministerului Mediului, o hotărâre de guvern privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) prin care sunt stabilite rate procentuale corespunzătoare obligaţiilor producătorilor de echipamente de a colecta DEEE de la populaţie.
Astfel, este înlocuită valoarea, exprimată cantitativ aşa cum este legiferat în momentul de faţă.
De asemenea, actul normativ urmăreşte îmbunătăţirea performanţelor privind protecţia mediului ale tuturor operatorilor implicaţi în ciclul de viaţă al echipamentelor electrice şi electronice, ca de exemplu: producători, importatori, distribuitori, consumatori şi, în mod deosebit, ale acelor operatori economici care sunt direct implicaţi în colectarea, tratarea, reciclarea, valorificarea şi eliminarea nepoluantă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, potrivit unui comunicat de presă de la Ministerul Mediului.
Această hotărâre vine în întâmpinarea angajamentelor asumate de România prin Tratatul de Aderare în domeniul gestionării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. Printre prevederile introduse se numără posibilitatea implementării tuturor modalităţilor de garanţie financiară prezente în Directiva 2002/96/CE.
Printr-o altă prevedere se crează posibilitatea autorităţilor publice locale de a realiza colectarea DEEE-urilor de la gospodăriile particulare la punctele de colectare şi de a înfiinţa şi gestiona aceste puncte de colectare.