Mesajul a fost trimis. Multumesc!

(GALERIE FOTO) Înghesuială pentru ajutoarele de la UE: „Alimentele acestea sunt mană cerească pentru noi, săracii”, spun gălăţenii

Publicat in Adevarul, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Sute de şomeri au mers încă din zori la Piaţa de Gros de pe Calea Prutului pentru a-şi ridice raţia de ajutoare alimentare acordate de UE. După ce au stat mai multe ore la coadă, aceştia au primit câteva kilograme de mălai, făină, zahăr paste făinoase şi biscuiţi. Ei spun că alimentele sunt binevenite deoarece ajutorul de şomaj este mult prea mic.

VEZI AICI GALERIE FOTO

CITIŢI ŞI : Începând de mâine, la Galaţi se distribuie alimentele pentru săraci

„Am lucrat la Spitalul Judeţean ca infirmieră, dar am fost concediată în urmă cu câteva luni. Am doi copii, iar din ajutorul de şomaj nu mă pot descurca. Alimentele sunt foarte bune, mai ales că vine iarna”, ne-a declarat Elena Petcu, în vârstă de 58 de ani.

„Am lucrat la Unicom. Din primăvara acestui an m-au trimis în şomaj. Nu ne plăteau salariile cu lunile, era foarte greu. Munceam degeaba. Alimentele acestea sunt mană cerească pentru noi, săracii”, ne-a declarat Costică Neculcea.

Aceste alimente sunt distribuite în baza Hotărârii de Guvern nr.600/13.05.2009 privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane defavorizate din România.

Punctele de distribuire a alimentelor

Alimentele vor fi distribuite în trei puncte distincte. Astfel, pensionarii îşi vor putea ridica ajutoarele în Piaţa Veche (lângă Şcoala nr. 26), beneficiarii de venit minim garantat şi persoanele cu handicap, de la punctul situatdin Complexul „Tudor Vladimirescu" (vizavi de căminul pentru Persoane Vârstnice de pe strada Domnească), iar şomerii din Piaţa de pe Calea Prutului nr. 70, de la Hala nr.2.

18.621 de nevoiaşi gălăţeni vor primi ajutoare alimentare constând în făină, zahăr, biscuiţi, lapte praf, mălai şi paste făinoase.

Programul de distribuire va fi de luni până vineri, între orele 9.00-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 20 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 15 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°