Senatul a amanat miercuri infiintarea comisiei de ancheta privind legalitatea tranzactiilor incheiate intre autoritatile publice din Romania si concernul Daimler AG, dupa ce liderul senatorilor democrat-liberali, Cristian Radulescu, a solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a lucrarilor plenului a acestui punct, noteaza Agerpres. Romania se afla pe lista celor 22 de tari in care concernul german se pare ca ar fi dat mita autoritatilor pentru a fi sigur de castigarea unor contracte cu statul.
PDL spune ca o astfel de comisie arunca in derizoriu obiectul de activitate al Senatului
Propunerea de infiintare a acestei comisii fusese adoptata marti de Biroul Permanent al Senatului si avea ca scop declarat analiza modului in care au fost achizitionate de Primaria Generala a Capitalei 1.000 de autobuze Mercedes in perioada 2007 - 2008. Tranzactia s-a ridicat la circa 200 milioane euro, iar Comisia trebuie sa afle daca si autoritatile romanesti au primit mita, la fel cum s-a intamplat in mai multe tari europene.
Cristian Radulescu a afirmat ca grupul PDL sustine oficial demersul senatorului Dan Voiculescu - initiatorul propunerii - pentru obtinerea informatiilor pe care le doreste de la Departamentul de Stat al SUA, dar a subliniat ca infiintarea unei comisii de ancheta nu va face altceva decat sa arunce in derizoriu obiectul activitatii Senatului.
'Aceasta comisie, in mod sigur, va starni doar un nor de praf si, in urma acestui nor, nu se va sti care este adevarul, ci doar se va discuta ca cineva a luat niste bani. (...) Avem aceeasi bunavointa pentru aflarea adevarului, dar nu cu pretul de a arunca praf peste cineva care nu merita acest lucru', a afirmat Radulescu.
Liberalul Teodor Melescanu, vicepresedinte al Senatului, a explicat ca Dan Voiculescu a solicitat ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, sa ceara Departamentulu