M-am pronunţat, în mai multe rînduri, împotriva acestei formule. Mi se părea că vrea să transforme firescul subzistenţei decente într-o probă de eroism. Dacă, într-o ambianţă neprielnică, îţi faci conştiincios meseria, dacă „îţi vezi de treabă“ neabătut, funcţionînd paralel cu universul ostil în care ţi-a fost dat să trăieşti, te poţi lăuda că ai supravieţuit cuviincios, că ţi-ai păstrat onorabilitatea, că nu te-ai „murdărit“, dar nu poţi pretinde că, prin activitatea ta, „ai rezistat“ regimului autoritar. Aşa cum un chirurg care a operat sub comunism nu poate spune că „a rezistat“ prin chirurgie, aşa cum un bun tîmplar din vremea dictaturii nu poate spune că „a rezistat“ producînd scaune, tot aşa un scriitor care a scris cărţi bune (ceea ce, din fericire, s-a întîmplat, în ciuda circumstanţelor nefavorabile) nu poate afirma, orgolios, că ar fi „rezistat“ prin scris. Termenul „rezistenţă“, deşi are o anumită conotaţie de pasivitate, presupune mai mult decît stricta monomanie profesională. Cînd vorbim de „rezistenţa din munţi“, sau de „rezistenţa franceză“, avem în minte o opoziţie activă faţă de un aparat politic socotit nelegitim sau faţă de o armată de ocupaţie. „Rezistentul“ îşi riscă viaţa, sabotează operaţiunile inamice, e ofensiv, chiar dacă rămîne în underground.
DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zile De la o vreme însă, mă văd obligat să adaug acestui punct de vedere cîteva nuanţe în plus. Există, totuşi, o dimensiune ofensivă a lucrului bine făcut, a meseriei care nu se lasă contaminată de criterii şi exigenţe extra-profesionale. Aşa se întîmplă mai ales în domeniile direct vulnerabile faţă de imperativul ideologic. A refuza să faci poezie omagială, a nu ceda tabuurilor de partid, a nu te angaja prin scrisul şi ideile tale în serviciul propagandei oficiale, a refuza „comanda“ activiştilo
