Mâine-poimâine intrăm în iarnă, şi starea de confuzie care de aproape un an s-a întins ca un plafon gros de nori deasupra noastră nu se risipeşte.
Ne adâncim în criză, ne ducem cu încetul la fund ca o navă care, peticită şi răspeticită, nu mai face faţă furtunii. Ce-o să mai trăim şi iarna asta, Dumnezeu ştie. Am ajuns din nou ca în secolul al XIX-lea, când pentru ţărani fiecare iarnă era un obstacol aproape de netrecut: cum se vor încălzi, ce vor mânca, ce vor mai vinde ca să plătească doctorul - iată întrebări de care romanele timpului erau pline, spre mirarea noastră, a oamenilor civilizaţi, ce ne credeam la adăpost de "vulgarităţi" de acest fel. Uite că am ajuns iarăşi la aceste întrebări mai curând specifice evului mediu. Pentru că, după o expresie cam tot de peatunci, am ajuns din nou la sapă de lemn. Iar când simţi damful greu al sărăciei, mintea ta însăţi nu te mai ajută, sărăceşte şi ea o dată cu tine. Am asistat în ultimul timp la câteva discuţii instructiv-educative din care aş vrea să fac o mică sinteză.
"Tot nu ne-au dat căldură, nemernicii", am auzit-o acum câteva zile pe o bătrână vorbind într-un grup din faţa intrării unui magazin, exact cum spunea acum douăzeci şi ceva de ani despre "ei", cei care nu ne dădeau brânză sau carne. "Stăm prin casă cu cojoacele pe noi, mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu, bată-i Dumnezeu să-i bată!". Fireşte că discuţia a virat cu vigoare către vremurile de înveselitoare amintire, şi vocile sau raliat la concluzia că "era mai bine pe vremea lui Ceauşescu". Mă simţeam, ascultându-i, ca la-nceputul anilor ’90, când cu inflaţia, minerii, Petre Roman şi munci toarele de la Apaca.
"Daaa, vă dădea Ceauşescu, ce să zic", spune o femeie mai bine îmbrăcată. "Aţi merita să vă-ntoarceţi acolo, în coteţul unde-aţi trăit patruzeci de ani!" "Dom’le, continuă ea indignată, de ce nu se face, domne, o re
