Scriitorul a fost sărbătorit săptămîna trecută printr-o dublă lansare petrecută la Librăria Cărtureşti: …pe mine să nu contaţi şi Cartea cu fleacuri, apărute la Editura Paralela 45 Întîlnirea cu volumele lui Livius Ciocârlie a însemnat, pentru mine, mult mai mult decît descoperirea unui scriitor. Îndoielile mele legate de scris s-au îmbogăţit cu atîtea nuanţe, că aproape am devenit mîndră de ele. Nici cei convinşi de valoarea operei lor sau plini de certitudini nu mă mai intimidează, ba chiar începe să-mi placă să mă învîrtesc printre ei şi să-i zgîndăr. Doar m-am blindat cu o solidă conştiintă teoretică care dă legitimitate condiţiei mele de „mimoză“ (expresia am preluat-o de la Livius Ciocârlie). Cîteva mostre care le pot fi de folos celor ca mine: „Să-i tragem un picior în fund cuvîntului vocaţie. N-am avut niciodată conştiinţa şi încrederea că aş fi scriitor. Tot ce ştiu este că scriu. Este literatură ce fac? Habar nu am“. Sau: „Există o şubrezenie, o inconsistenţă fundamentală în ceea ce fac, iar meritul meu imatur este că nu văd de ce aş încerca să travestesc ori să ascund toate astea“. Sau: „Prefer să nu fiu un scriitor foarte bun. Văd la toţi scriitorii foarte buni cît de mare este nevroza lor, locul lor în canon. Mă gîndesc că ar putea să mă frămînte treaba asta, dacă sînt mai bun decît celălalt. Dar pentru mine o asemenea problemă nu există şi sînt fericit. Asta îmi dă libertate“. Sau: „Cînd mă găsesc printre artişti, mă simt de parcă aş fi un pieton imprudent în toiul unei autostrăzi pe care circulă în viteză, într-un singur sens, maşini. Chiar l-am întîlnit pe unul foarte bun. Vorbea cu naturaleţe şi exclusiv despre cărţile lui. Eram stînjenit. Îl obligam să comită o impoliteţe“. Citatele sînt din ...pe mine să nu contaţi. Convorbiri cu Mircea Benţea, Editura Paralela 45, 2010 şi Bătrîneţe şi moarte în mileniul trei, Editura Humanitas, 2005. Săpt