Un grup de rebeli au ucis mai mulţi membri ai serviciului de securitate şi au luat ostatici, în timpul unui atac desfăşurat asupra clădirii Parlamentului din Groznîi, capitala republicii cecene din Caucazul rus.
UPDATE 12.34 Numărul morţilor a ajuns la cel puţin opt.
Potrivit oficialilor ceceniatacul s-a soldat cu cel puţin opt morţi, cei patru agresori fiind omorâţi de forţele de ordine după ce au împuşcat mortal patru persoane.
UPDATE 11.30 Ultimele informaţii privind numărul victimelor în atacul de marţi dimineaţă, din clădirea Parlamentului cecen din Groznîi, indică cel puţin şase morţi, informează BBC News.
Cel puţin trei dintre atacatori au fost ucişi, doi dintre ei fiind kamikaze, murind odată cu detonarea bombelor chiar la intrarea în clădirea forului legislativ. Printre victime, se numără şi cel puţin doi membri ai serviciilor de securitate, precum şi un muncitor care se afla la Parlament în momentul atentatului.
Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al poliţiei locale, Ramzam Bekkhoyev, rebelii înarmaţi care au pătruns în clădire au strigat "Allahu Akbar" - în limba arabă "Dumnezeu e mare" - chiar înainte să deschidă focul asupra persoanelor din interiorul Parlamentului.
UPDATE 10.45 Preşedintele cecen, Ramzan Kadîrov, a declarat că toţi deputaţii Parlamentului din Groznîi, atacat de rebeli marţi, sunt nevătămaţi, în condiţiile în care un prim bilanţ face referire la patru morţi, dintre care trei agenţi de pază ai adunării.
Citeşte şi:
Putin şi preşedintele cecen Ramzan Kadîrov, pe lista "prădătorilor" de ziarişti
"Operaţiunea de lichidare a combatanţilor şi de eliberare a deputaţilor şi angajaţilor a durat 15-20 de minute", a precizat preşedintele cecen, potrivit agenţiei Interfax.
Agenţiile ruse Interfax şi RIA Novosti au afirmat că doi atacatori s-au aruncat în aer în interiorul clădirii.