Doar trei tineri chiriaşi din oraş şi-au cumpărat până în prezent locuinţele ANL în care au locuit în ultimii cinci ani. Alţi circa o sută aşteaptă vremuri mai bune. O garsonieră costă 98.000 de lei, iar preţul unui apartament cu două camere ajunge la 115.000 de lei.
Criza financiară îi forţează, însă, pe tinerii chiriaşi ai locuinţelor ANL să aleagă chiria modică, de 80 de lei pe lună, pe care trebuie să o plătească în primii cinci ani.
O sută de locuinţe de vânzare
În momentul de faţă, doar trei dintre cele cinci blocuri de tip ANL ridicate în oraş se încadrează la cerinţele de vechime şi pot propune locuinţe spre vânzare. „Se pot cumpăra locuinţele din blocurile ANL 2002, 2003 şi 2007, de pe strada Răzoare, iar cele de pe strada Nordului mai au de aşteptat“, explică reprezentanţii Primăriei.
Construite aproape de cartierul rezidenţial Pepinieră, ANL-urile au un preţ relativ avantajos. Un apartament costă 27.000 de euro, iar o garsonieră 23.000 de euro, însă, cu toate acestea, cererea de cumpărare este extrem de mică. La începutul programului de vânzare, foarte mulţi chiriaşi au fost interesaţi de cumpărare, însă, când au aflat preţurile, numai trei familii din cele aproximtiv o sută de potenţiale cumpărătoare s-au decis să cumpere locuinţele respective.
Interes foarte scăzut
Din cele peste o sută de locuinţe scoase la vânzare, doar două apartamente şi o garsonieră au fost vândute. Chiriaşi preferă să plătească chiriile modice, cuprinse între 78 de lei (pentru o garsonieră) şi 120 de lei (pentru un apartament cu două camera).
Citiţi mai multe amănunte în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!