Am citit reacţiile generate de publicarea stenogramelor convorbirilor lui Sorin Ovidiu Vântu, şi constat că ele ratează un lucru care, mie cel puţin, mi se pare evident.

Dl Vântu este un fanfaron. Un fanfaron extraordinar.

Dl Vântu este un om cu bani, cu relaţii în lumea politică şi sindicală,  cu un trust de presă; dl Vântu are un model de afaceri tipic pentru pseudo-capitaliştii României actuale bazat pe parazitarea într-un fel sau altul a instituţiilor statului. Dar, ca modelul acesta să meargă bine mai are nevoie de ceva: patronul trebuie să proiecteze imaginea unui om puternic, altfel totul riscă să facă implozie. Trebuie să lase impresia că are influenţe şi pârghii de putere extraordinare, şi publicului, şi instituţiilor şi mai ales propriilor angajaţi. Stenogramele îl arată jucând jocul acesta permanent.

Există acolo un pasaj cât se poate de revelator în sensul acesta. Într-o convorbire cu Cozmin Guşă, SOV vorbeşte despre reacţia la zvonul că ar fi vândut Realitatea: a intervenit imediat “ca să calmeze oamenii”, a dat un interviu pe Hotnews în care s-a lăudat că are destui bani cât să-l cumpere pe Patriciu. De ce? Pentru “procurorii, judecătorii ăştia sunt speriaţi de mine şi, dacă se aude că nu mai am Realitatea, o să procedeze cum procedează cu cârnăţarii pe care-i prind la schimb de valută.” Asta crede dl Vântu că gândesc cei care au lansat zvonul, şi, de vreme ce s-a grăbit să-l contreze “brutal”, asta consideră şi el. Trebuie să proiecteze în continuare imaginea unui om cu bani şi cu trust de presă, pentru ca angajaţii să nu se agite sau magistraţii să continue să fie speriaţi.

La fel de interesant este şi diferenţa între modul în care discută cu Mircea Geoană şi modul în care discută despre Mircea Geoană cu alte persoane. În discuţia directă, SOV e respectuos, aproape servil – “Vreau sa fiu primul roman care va adreseaza urarea d