Scriitorul a pus bazele celei mai importante reviste culturale din judeţ, formând şi o asociaţie culturală, care, în momentul de faţă, numără peste o sută de membri.
Gică Dobre, aşa cum îi spun toţi prietenii, a făcut gazetărie mai bine de un deceniu, iar în mai 2003 a înfiinţat „Helis“, revista care a devenit un adevărat reper cultural. Tot pe structura revistei, s-a dezvoltat şi editura „Helis“, dar şi sociaţia culturală cu acelaşi nume.
A început cu un ziar de uzină
Gică Dobre a lucrat în perioada comunistă ca bibliotecar la Urziceni. Acolo, a pus bazele unui ziar intitulat „Km 57,5“. „Aveam multe articole despre viaţa uzinei, dar şi despre sport şi cultură“, îşi aminteşte fostul bibliotecar. Două decenii mai târziu, Gheorghe Dobre se hotărăşte să înfiinţeze o revistă culturală.
„Am adunat vreo 30 de prieteni şi am fondat revista «Helis». A fost teribil de greu la început, însă sunt mândru că am reuşit să ajungem până aici“, spune Gheorghe Dobre. Dacă la început sumarul revistei reprezenta o adevărată problemă, acum are materiale care îi prisosesc. „În ultimul timp, primim la redacţie materiale din toate colţurile ţării. Mulţi oameni de cultură vor să apară şi la noi în revistă, însă îmi respect promisiunea de la debut şi nu public decât ialomiţeni şi Ialomiţa“, spune Gică Dobre.
Scriitor şi publicist
Şerban Codrin, Nicolae Stan, Ioan Neşu, Florin Vlad şi Răzvan Ciucă sunt doar câţiva dintre colaboratorii revistei „Helis“. În rândul aceloraşi colaboratori, se înscriu acum şi Alexandru Bulandra şi Titi Damian, care începând din acest an sunt membri ai Uniunii Scriitorilor.
Citiți mai multe amănunte în ediția de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!