Alexandru Rădescu
● Editor IT&C
● 14 septembrie 1977
● Târgu-Jiu
Din start, orice încercare de emigrare îmi este condiţionată, limitată de misiunea, lucrarea Bisericii dreptmăritoare Ortodoxe. Să te muţi de bunăvoie în Rusia pare slavă-deşartă, în timp ce în Grecia e prea cald şi unde mai pui că fraţii noştri aromâni sunt şi acum persecutaţi. La fel în Bulgaria, Serbia. Poate doar la Athos, dar sunt civil şi deloc vrednic. Dar tot mi-ar fi greu să mă despart de mănăstirea de lângă munte a părintelui duhovnic.
De undeva de pe frontul din Moldova, stră-străbunicul Gheorghe îmi lasă peste timp fotografia-i testament alături de Ecaterina Teodoroiu. Taină de Sus. Eroina de pe Jiul în care am aruncat cu pietre pentru fiecare formă de perfect simplu cu care-mi chemam în gând strămoşii, încă înainte de a fi dat ochii cu Sorescu. Iar pentru Brâncuşi am pătimit un 3 la engleză într-a doişpea, pentru că nu îi era suportată dragei de profesoare de la Bucureşci relaţia mea amicală cu uriaşul bărbos de la Hobiţa.
La Praga, Ambasada României este într-un imobil aflat pe locul casei care l-a găzduit pe Mihai Viteazul atunci când aştepta sprijin de la Rudolf al II-lea. Cel care ameninţase Constantinopolul, cu barda agitată-n mâna stângă, în umilă audienţă la împăratul intoxicat de aburii alambicurilor alchimiste. Are Shakespeare aşa o dramă? Cu gleznele în butucii concreţi ai civilizaţiei romane auguste, creştinul vorbea cu Hristosul care-l îmbărbăta întinzându-i Crucea răstignirii. Păi, nu e şi asta o sublimare, o transfigurare atât de hulită printre politrucii culturali oficiali?
Nu e chiar aşa simplu să alegi emigrarea. Cică angajatele de la ghişeu sunt nişte nesimţite, funcţionarul e corupt! Dar unde eraţi când Cezar Petrescu marca literatura interbelică cu acea "Întunecare" populată şi cu animale
