Violenţa de pe scena politică românească din ultimul an are multe elemente ce pot fi comparate cu violenţa politică din primii ani de după 1989. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre cea mai mare parte a presei.

În primii ani de după '89 clasa politică dar şi societatea în întregul ei erau poziţionate radical: de o parte criptocomuniştii din jurul lui Iliescu şi al partidului său, iar de cealaltă parte anticomuniştii din jurul partidelor istorice, în principal ţărăniştii şi liberalii.

Cea mai mare parte a presei era cîinele de casă al puterii conduse de Ion Iliescu, putere care o susţinea inclusiv financiar pentru serviciile aduse. Presa independentă, atîta cîtă era la vremea aceea, se poziţionase desigur în jurul partidelor istorice din opoziţie.

Am asistat în anii aceia la violenţe politice greu de imaginat, începînd cu organizarea mineriadelor, violenţe ce erau însă legitimate printr-o întorsătură de condei de presa aservită Puterii. Posturile publice de radio şi televiziune erau vîrful de lance al legitimării în faţa opiniei publice a violenţei puterii politice.

Pe scurt, în primii ani de după '89, presa aservită puterii a fost instrumentul principal al susţinerii şi legitimării violenţei politice a regimului Iliescu.

Citiţi mai multe pe Deutsche Welle.