Impresionanta avere a miliardarului de carton era trecută pe numele firmei SC Hermes SRL, care, în 2002, avea să intre în faliment. Respectiva societate avea un patrimoniu fabulos. Peste 100 de mijloace de transport, o fabrică de confecţii, un bar, o cofetărie, o patiserie, fabrică de televizoare, tipografie şi un depozit de confecţii. Totodată, aceleiaşi societăţi i-a aparţinut şi Satul de Vacanţă, copie fidelă a fermei Southfork, din celebrul serial Dallas. Pentru colosul care l-a făcut renumit, JR Ewing de România plătea anual un impozit de peste 400 de milioane de lei vechi.
După cum era de aşteptat, Ilie Alexandru a reuşit să îşi pună la adăpost copiii. Cei patru copii majori ai săi, Jean, Ionuţ, Cristian şi Silviana au primit din partea tatălui lor câte un apartament cu patru camere şi câte o maşină de lux, de care aceştia nu s-au despărţit nici în ziua de astăzi. Cele patru soţii ale lui Ilie Alexandru nu au fost nici ele neglijate de miliardarul de carton şi fiecare dintre ele s-a bucurat, în mare parte, de cam aceleaşi atenţii. „Ilie cu noi a trăit perioada de glorie. Noi l-am făcut om, ne-a rămas şi nouă câte ceva din averea lui. A ajuns în pământ tocmai pentru faptul că s-a băgat în seamă cu toţi. Mulţi l-au furat şi acum nu mai recunosc“, a declarat Niculina Beli (77 ani), cea de-a treia soacră a lui Ilie Alexandru, mama Mirelei Şerban.
Rover-ul pe care l-a condus Ilie Alexandru în ultii ani de viaţă
Păltiniş - Dallas reloaded
După primul „descălecat“ al lui Ilie Alexandru la penitenciar, în perioada 1997-1998, Southfork-ul balcanic a încăput pe mâna unor aşa-zişi investitori din Cizmă. Eliberarea din 1999 l-a făcut pe JR Ewing de România să tânjească din nou după glorie, astfel încât miliardarul de carton a încercat să îşi ridice un nou imperiu la Păltiniş, localitate situată la 3-4 kilometri distanţă de Dallas-ul