David nu vrea să asculte poveştile de vis ale lui Oma, pe care i le spunea fiilor ei, Peter şi Thomas, şi-i adormea buştean în epoca comunistă. Nu vrea să asculte nici poveştile Cristinei, spuse cu voce lină, rar şi adormitor, tocmai bune de închis ochii unui copilaş seara. Nu ascultă nimic, ci doar aşa, pe bucăţele, dar în schimb e un mare fan al revistelor. Lângă capul lui este un vraf de reviste, gata de răsfoit. Pentru el totul este o revistă, de la o bucată de foaie albă, care şi ea trebuie citită pe îndelete, chiar dacă nu scrie nimic pe ea, până la revista-foto a lui tata, masivă şi greu de ţinut în mânuţele lui, darămite de mânuit, aşadar de răsfoit. Totul trebuie răsfoit. Dat de la dreapta la stânga, cu mişcări egale sau iuţi. Acum citeşte pe-ndelete cotorul roşu al unei cărţi mult lăudate şi spune, cum zice el, bazaconii, după ce-o citeşte de-a fir a păr. O fi o carte slabă. Şi vede că nu prea are ce citi, aşa că cere imperios "Leviste, eu vleau leviste". Aşa că David nu-şi poate începe sau sfârşi ziua fără reviste.

Acum, ar fi nedrept să spun că David chiar crede că o factură de aparat video, ce-i drept un pic colorată, dar plină de cifre şi litere gri spre negru poate fi o revistă. Aşa că bucuria mare a sufleţelului său, zâmbetul ce-i deschide chipul, seninătatea care răsare pe obrajii lui sunt aduse de un produs glossy, eventual cu multe poze de femei şi bărbaţi. Mai degrabă de femei. Râde şi pune degetul pe un chip de femeie, iar apoi îi găseşte un nume numai de el ştiut. Spre pildă de-acum cu revista în braţe o descoperă pe "Pisoaia, ea se cheamă Pisoaia". Noi ne mirăm de numele găsit, dar ce să-i faci, zice Daviduţ-liebeluţ Pisoaia, Pisoaia rămâne. Şi descoperim degrabă trăsăturile feline ale Pisoaiei, cu mănuşile ei negre de lână sub care-şi ţine ascunse ghearele de fiară.

Am văzut cine-i şi Pisoaia asta, dar nu pentru