Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piatra Neamţ: Chiriile în Centru au scăzut semnificativ

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 octombrie 2010 ·

Proprietarii din zona zero a oraşului au redus pretenţiile cu cel puţin 100 de euro deoarece clienţii sunt tot mai rari. Preţurile sunt cuprinse între 300 şi 350 de euro pentru un apartament mobilat cu trei camere.

Preţul de închiriere pentru o locuinţă situată în „buricul târgului“ a scăzut în ultimii doi ani, în medie, cu 100 de euro, spun specialiştii imobiliari. Cererea tot mai redusă pe acest segment de piaţă, precum şi declinul economic, au făcut ca astfel de spaţii să nu mai aibă foarte mare căutare. „Mai sunt ingineri detaşaţi să lucreze în oraş o anumită perioadă sau reprezentanţi ai unor companii care caută astfel de stabilimente bine dotate şi cu un confort sporit“, a spus Radu Mihalache, agent imobiliar.

Banii, acceptaţi şi în rate

Zonele din oraş în care sunt amenajate apartamente la standarde de lux se găsesc pe Bulevardul Republicii, respectiv pe tronsonul apropiat staţiei de telegondolă. Alte zone cu pretenţii sunt situate pe strada Mihai Eminescu, în apropierea fostului sediu al Tribunalului, sau în cvartalurile de pe strada Privighetorii şi Bulevardul Traian, cu blocuri relativ noi şi bine întreţinute.

„Un vecin are casa «Neckermann», dar şi-a făcut o casă în afara oraşului. A închiriat apartamentul unor străini, iar cu banii îşi plăteşte ratele“, a spus Mircea Timofte, contabil. Cele mai mari valori ale chiriilor percepute în Piatra ajung la 300-350 de euro pe lună pentru un apartament cu trei camere, mobilat complet şi dichisit pentru cele mai pretenţioase gusturi. „Sunt preţuri care nu includ şi utilităţile. Facturile la gaz, lumină şi apă mai cresc însă costurile cu echivalentul a 100 de euro“, completează Daniel Toma, agent imobiliar.

Chirie de 150 de euro

Ca termen de comparaţie, chiriile pentru un apartament mobilat, fără pretenţii deosebite, din cartierele mărginaşe, se situeaz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 28 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 59 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°