Urmaresc de multa vreme revista dumneavoastra si m-am bucurat cand am vazut aceasta noua rubrica, "Asul de inima", in care oameni mai putin norocosi, oameni singuri, care nu au langa ei un ascultator, confident sau duhovnic, isi deschid inimile in fata cititorilor.
Eu va scriu, desi nu sunt singura, cu gandul ca poate experienta mea le va fi de folos unor oameni care se impotmolesc sufleteste, pentru a-i ajuta sa se orienteze in hatisurile incalcite ale vietii. E atat de greu, cateodata, sa iei anumite hotarari, si de aceea, eu i-as sfatui pe toti cei care citesc aceste randuri sa nu judece niciodata pe nimeni, mai ales cand e vorba de intamplari pornite din dragoste.
Dragoste si prejudecata
M-am casatorit din dragoste, acum multi ani. L-am cunoscut pe barbatul meu cu putin inainte sa termin liceul pedagogic. A fost dragoste la prima vedere, cum se spune. De altfel, la putina vreme dupa ce ne-am intalnit pentru prima oara, ne-am daruit fara nici un regret. Vreau sa va spun ca in anii aceia un asemenea lucru era blamat, mai ales in comunitatile mici, de la tara, sau in oraselele mici. Nu se admitea ca o fata sa aiba relatii intime cu un barbat inainte de casatorie. Dar mie parca imi pusese cineva un val peste ochi si peste minte. Nu vedeam si nu auzeam decat ceea ce-mi spunea el, iubitul meu. La inceput, nu mi s-a parut ca ar fi un pacat faptul ca am facut dragoste. Il iubeam si-mi imaginam ca ceea ce izvoraste din iubire impartasita nu are cum sa fie un pacat. Credeam ca ceea ce traiesc cu adevarat sincer doi oameni care se iubesc este problema lor si ca cei din afara n-au decat sa comenteze de pe margine. Ne-am casatorit dupa cateva luni, iar in ziua in care am imbracat haina alba, de mireasa, eram deja insarcinata, si asta nu a facut decat sa mareasca bucuria noastra. Bineinteles ca au fost bagatori de seama care au facut comentari
