Întrebarea care se regăseşte adesea în orice incursiune în istoria columbofiliei este „Cine a fost cu adevărat cel mai mare crescător de porumbei călători din toate timpurile?". Cu siguranţă, răspunsul nu va întruni unanimitatea, părerile fiind împărţite în funcţie de performanţele competiţionale, context, concurenţă, longevitate, stabilitatea liniei şi încă multe alte criterii.
Cu toate acestea însă, de un lucru suntem siguri. Acesta a fost belgian şi aparţine clubului select al top-erilor columbofili, despre care am să încerc să scriu în continuare câteva rânduri.
Leopold Bostijn din Moorslede, supranumit şi „leul din Flandra" a intrat în istorie spulberând concurenţa cu un record neegalat până astăzi, câştigând locurile 1, 2, 3 şi 4 la naţional Pau, cursa de orgoliu a timpurilor sale. Considerat marele specialist al curselor de 900 km, Pol Bostijn şi-a legat numele de cel al campionilor săi: Benoni, Passeport sau Dedekier. Linia şi-a creat-o combinând păsările sale cu cele achiziţionate de la două celebrităţi locale, Alois Stichelbout şi Vincent Manen. Avea un adevărat cult pentru sănătatea păsărilor sale, maxima sa preferată devenind de altfel celebră: „Porumbeii buni nu se îmbolnăvesc niciodată". Pol nu efectua nici un tratament fără să îşi consulte medicul veterinar curant. După cursele grele obişnuia să îşi odihnească păsările chiar şi trei săptămâni. Iarna şi în perioadele necompetiţionale îşi ţinea porumbeii închişi, motivând că nu este nevoie să oboseşti o pasăre în timpul sezonului ei de odihnă. Tot el a fost unul dintre primii practicanţi ai jocului la văduvie, multe dintre principiile sale de pionierat păstrându-şi aplicabilitatea până în zilele noastre.
Arthur Bricoux, medicul veterinar din Jolimont, a dominat sportul columbofil belgian de o manieră categorică în perioada interbelică ajungând să
