Pe lângă bebeluşi, vitamina D trebuie luată de copii după 2 ani până la pubertate între septembrie şi aprilie, iar de adulţi - după 50 de ani. Sursa: SHUTERSTOCK
Vitamina D permite asimilarea corectă a calciului în oase. La adulţi, lipsa ei poate duce la deformări osoase şi osteoporoză, iar la copii o astfel de carenţă provoacă rahitism, fragilitate osoasă, aceştia fiind mai expuşi fracturilor.
Cum în lunile reci ne expunem mai puţin razelor soarelui, medicii recomandă suplimentele cu vitamina D care se iau pe cale orală şi în astfel de perioade.
Astfel, copiii trebuie să ia zilnic această vitamină până la un an şi jumătate/doi ani. După această vârstă până la pubertate, vitamina D se ia numai în sezonul rece, adică în lunile care au în numele lor litera "R" (din septembrie până în aprilie).
"Carenţa de vitamina D afectează în special copiii şi adolescenţii, dar şi adulţii. Factorii de risc sunt, pe lângă alimentaţia săracă în lactate, ouă şi somon, obezitatea, bolile digestive, vârstă înaintată (peste 50 de ani) şi anumite medicamente", explică medicul nutriţionist Eduard Adamescu.
Deşi e cunoscută în special pentru rolul ei de întărire a sistemului osos, vitamina D are o multitudine de alte beneficii: adjuvant în tratamentul astmului, cancerului, bolilor de inimă, diabetului, subnutriţiei.
Armă anticancer
În plus, lipsa vitaminei D e asociată cu depresia, în condiţiile unei producţii hormonale sporite a glandelor paratiroide. O con cen tra ţie normală a vitaminei-minune poate oferi protecţie împotriva cancerului de sân, de prostată şi de colon.
În mod normal, nimeni nu ar trebui să fie îngrijorat dacă primeşte sau nu o cantitate suficientă de vitamina D, întrucât ea este sintetizată de organism. Cu condiţia să ne expunem la soare 15 minute zilnic. Toamna şi iarna, când lumin