Romania a ajuns la limita rabdarii de mult timp. Acum erupe vulcanul nemultumirii oamenilor. Mai intai politistii, apoi Finantele, urmate acum de profesori si militarii pensionari. Tot mai multi inra in greva foamei. Micile revolte sunt din ce in ce mai multe, totul culminand cu greva anuntata astazi.
Ministrii si liderii sunt inghesuitit prin ministerele si birourile lor, cerand ajutorul fortelor de ordine pentru a putea pleca acasa. Daca o revolta mare nu prea mai e posibila acum, atunci unele mai mici si tot mai dese pot avea aceeasi urmare : schimbarea conducerii unei tari care si-a batut joc in ultimul hal de cetatenii care au votat-o.
Azi se spune ca nu mai sunt bani, dar maine, sub amenintarea incetarii lucrului, se gasesc repede banii. Iata solutia crizei la noi : cutitul la os. Este principiul care functioneaza cel mai bine si ii solidarizeaza rapid pe romani. Cu aceeasi rapiditate ii scoate si in strada. Pe nimeni, insa, nu pare sa impresioneze cazul invatatoarei Cristina Anghel, cea care este in greva foamei de peste 60 de zile.
Pe zi ce trece o vedem la televizor tot mai istovita de curajul titanic de a infrunta de una singura nelegiuirile unei guvernari nedrepte. Viata se scurge din domnia sa asemenea unui fum care iese dintr-o tigara.
Ne intrebam unde este acum presedintele Traian Basescu, cel care altadata avea timp sa isi mai aline cetatenii indurerati, macar in direct la televizor, in prime-time. Acum, nici atat. Mare trebuie sa fie nepasarea unui presedinte si a unui premier, ca sa poata ignora intr-un asemenea hal un caz tragic.
Sa o fereasca Dumnezeu de o soarta dramatica pe curajoasa invatatoare, dar, prin absurd, daca va muri in urma acestei greve radicale, ea va fi transformata intr-un simbol al neobedientei romanesti.
Poate ca atunci se va trezi si in noi spiritul de solid
